Sa-ti spun despre mine, daca vrei sa auzi … Ma duc la lcru … un om normal cu nevoi comune … unde conjunctura imi cere sa zambesc si sa fiu sociabila. Ma intalnesc cu tine si pretind ca aceasta mascarada a luat sfarsit ca sa pot sa fiu EU, iti ascult necazul, iti zic necazul si imi zici sa te las in pace cu prostii. Te intalnesc apoi pe tine, si-mi povestesti intruna despre cate ai facat si cat de bun esti, incerc sa-ti soptesc si-mi aduci aminte cat de inferioara sunt. Ma opresc la eticheta de prieten. Unde facem o parada de cat de bine o ducem si ce bine ne simtim. Ajung acasa si pun capul pe perina. Intrebari normale : Ce-ai mai facut? Cum esti? … si nici una de cum ma simt. Distrusa … dupa atata ascultat. Si nici macar o replica de dat. Probabil suntem toti niste actori grabiti pe scena vietii, ne grabim sa ne spunem oful si apoi plecam. In tot acest scenariu incerc sa aflu de ce am ajuns aici. De ce pur si simplu nu poti arata ca-ti pasa.
Cand te uit la mine … Ce vezi? Vezi ce vad toti un zambet larg si o viatza fara lipsuri.
Pur si simplu m-am saturat sa-mi mai pese! m-am saturat de comparatii! m-am saturat de rivalitate!
